Tinerii înscriși la cursurile de limba română au primit binecuvântarea PS IERONIM
Duminică, 19 noiembrie, Preasfințitul Părinte Ieronim, Episcopul Daciei Felix, a săvârșit Sfânta Liturghie arhierească în biserica parohiei „Sfântul Proroc Ilie Tezviteanul” din localitatea Kovin, Serbia.
- 24 Oktobar, 2025
- 1 godina ranije
Episcopia Dacia Felix
În cuvântul de învățătură rostit după citirea pericopei evanghelice, ierarhul a vorbit credincioșilor despre minunea învierii fiului văduvei din Nain, subliniind semnificația acesteia ca dovadă a dumnezeirii Mântuitorului Iisus Hristos și a iubirii Sale nemărginite față de făptura Sa. „Prin această minune, Domnul arată nu doar puterea Sa dumnezeiască, ci și mila Sa nemărginită față de om”, a arătat Preasfinția Sa.
În cadrul Sfintei Liturghii, diaconul Marian Petru Prisneac a fost hirotonit preot pe seama Catedralei Episcopale „Înălțarea Domnului” din Vârșeț, moment de bucurie și binecuvântare pentru clerul și credincioșii eparhiei.
La final, Preasfințitul Părinte Ieronim a oferit, din partea Centrului eparhial al Episcopiei Daciei Felix, 50 de ghiozdane tinerilor înscriși la cursurile facultative de limba română, în semn de susținere și încurajare a păstrării identității și limbii românești.Preasfințitul Părinte Ieronim a slujit în parohia „Sfântul Proroc Ilie Tezviteanul” din Kovin
Najnovije vesti
Vaterpolisti Partizana pobedili Novi Beograd u regionalnoj Premijer ligi
- 07 Novembar, 2026
- 42 minuta ranije
Muslin: Smenjen sam, jer sam odbio Kokezin spisak fudbalera Srbije za Mundijal u Rusiji
- 07 Novembar, 2026
- 47 minuta ranije
Muškarac uhapšen zbog upada na imanje Lebrona Džejmsa, tvrdio da je njegov sin
- 07 Novembar, 2026
- 1 hour ago
F1: Lando Noris osvojio pol poziciju pred trku za Veliku nagradu Brazila
- 07 Novembar, 2026
- 1 hour ago
